Pensia suplimentară pentru acești români, confirmată oficial: sute de mii de beneficiari vor avea de câștigat a doua pensie
Milioane de români au lucrat în ultimele trei decenii peste graniță, iar mulți dintre ei au făcut-o și legal, chiar dacă nu toți. Partea bună este că, în momentul în care ai plătit contribuțiile la stat într-o țară străină, ai toate șansele să te bucuri de pensie comunitară, o a doua pensie pe lângă cea din România.
Comisia Europeană a formalizat particularitățile din spatele pensiei comunitare în urmă cu ceva timp și îi vizează pe toți cetățenii care au lucrat într-o țară membră a Uniunii Europene, respectiv a Spațiului Economic European. Sintetizând, românii care, de exemplu, au lucrat în Italia cu forme legale timp de câțiva ani, achitându-și contribuțiile la INPS, vor avea beneficii financiare similare la vârsta pensionării precum cetățenii italieni.
Pensia comunitară se simte la bani – ce trebuie să știe românii
Punctual, indiferent dacă ai muncit un an, zece sau mai mulți într-o țară străină, ai dreptul la pensie comunitară. Acordarea acesteia nu este condiționată de locul în care persoana aflată la vârsta pensionării decide să trăiască. Pe acest principiu, dacă vrei să te pensionezi în Italia după ce ai lucrat 20 de ani în România, vei primi atât pensia din România, cât și din Italia, sub formă de euro în peninsulă.
Singurul aspect pe care trebuie să-l bifezi este să faci o solicitare autorităților din țara în care ai lucrat. În țara noastră, de exemplu, autoritatea cu pricina este Casa Județeană de Pensii. În final, banii se vor cumula la pensie din fiecare țară europeană în care ai activat cu contract de muncă, nu doar din cea în care ai ales să trăiești după pensionare.
Deși formalitățile detaliate mai sus vizează aproape exclusiv Spațiul Economic European, țările din comunitatea UE, este important de reținut că, datorită unui acord semnat între România și SUA, te poți bucura de cumularea pensiei și dacă ai avut o perioadă de câțiva ani în care ai activat în Statele Unite ale Americii.